Zilele trecute, Marius Ovidiu Nistor, în calitate de președinte al F.S.E. „SPIRU HARET”, a participat la o întâlnire cu ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, la sediul Ministerului Educației Naționale.
În același timp liderul sindical sătmărean al FSE „Spiru Haret”, Ioan Drăgan a precizat: „recunoastem ca nemultumirile care s-au acumulat în stare latenta , sunt pe cale să explodeze în perioada următoare. O mare parte din promisiunile electorale și așteptările salariaților din educație nu s-au concretizat”.
În cadrul întâlnirii cu FSE „Spiru Haret” Ministrul Remus Pricopie a făcut o scurtă prezentare a intențiilor ministerului și Guvernului, în materie de educație și anume: modificarea Legii educației naționale, ca urmare a propunerilor înaintate de F.S.E. „SPIRU HARET”, existența unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor Publice privind reglementarea navetei elevilor, precum și organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control de la nivelul unităților de învățământ și inspectoratelor școlare, până la sfârșitului anului școlar 2013 – 2014 (în acest sens, metodologiile și calendarele vor fi definitivate până în luna octombrie 2013).
În plus, ministrul educației a ținut să sublinieze faptul că în discuțiile purtate cu inspectorii școlari generali din teritoriu în videoconferințe, le-a solicitat acestora ca schimbările directorilor/directorilor adjuncți să fie minime și bine justificate, fără ingerințe politice.
Liderul sindical Marius Ovidiu Nistor și-a exprimat nemulțumirea că nici până la această dată, Legea educației naționale nu a fost modificată, deși a existat toată disponibilitatea pentru începerea negocierilor cu Ministerul Educației.
Printre propunerile transmise de F.S.E. „SPIRU HARET” Ministerului Educației amintim: renunțarea la finanțarea per elev/preșcolar; componența consiliului de administrație al unității de învățământ; dreptul personalului didactic auxiliar de a beneficia de decontarea cheltuielilor de navetă; reducerea normei didactice de predare pentru cadrele didactice cu gradul didactic I și peste 25 de ani vechime în învățământ, fără diminuarea salariului; eliminarea tuturor discriminărilor din Legea educației naționale.
De asemenea, acesta a menționat că nu se respectă clauzele contractului colectiv de muncă în ceea ce privește elaborarea unui proiect de lege pentru salarizarea personalului din învăţământ a cărui termen era 31 martie 2013.
Marius Nistor se declară mai departe nemulțumit pentru că în continuare posturile vacante din sistem sunt blocate, deoarece procedura de ocupare a acestora este foarte greoaie, necesitând fundamentări, avize și aprobări dificil de obținut în timp util, deși există în prezent un mare deficit la nivelul unităților de învățământ.
Guvernul tratează cu ușurință situația personalului nedidactic din sistem, în condițiile în care, la un număr de 40532 de petiții semnate de membrii Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”depuse la Secretariatul General al Guvernului, s-a răspuns sec de către Ministerul Educației, fără a se oferi soluții concrete, a conchis acesta.