În Transcarpatia au fost înregistrate 34 de dosare penale pentru colaboraționism de la începutul invaziei rusești pe scară largă a Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al parchetului regional Transcarpatia, Kateryna Khizhnyak, a anunțat acest lucru în telemaratonul Audiovizualului Public.

Potrivit purtătorului de cuvânt, la instanță au fost trimise 6 rechizitorii.

„Inculpații sunt în mare parte rezidenți în Transcarpatia, originari din alte țări, în special, Rusia, dar care au pașaport ucrainean și locuiesc în Ucraina. Într-un caz din cele  trimise  în judecată este  vorba despre o transcarpatiană care a avut a plecat de aici în  Federația Rusă, de unde desfășoară activități subversive. De obicei, figuranți în dosare sunt persoane în vârstă”, a spus Kateryna Khizhnyak.

Purtătoarea de cuvânt a parchetului regional a spus că activitatea de colaborare în Transcarpatia este încadrată fie contravențional, fie infracțiune în temeiul uneia dintre părțile art. 111-1 din Codul penal.

„Așa cum nu există ostilități în Transcarpatia, ceea ce definim aici ca colaboraționism este în mare parte sprijinul public al cetățenilor a acțiunilor armatei ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, nerecunoașterea ocupării unei părți a teritoriului Ucrainei. Vorbim despre sprijin în spațiul public: în rețelele sociale, cu utilizarea mass-media. Acest lucru se califică conform articolului  despre activitatea de colaborare”, a spus Kateryna Khizhnyak.

Singura sentință pronunțată pentru colaboraționism a fost la Beregovo. Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului, un localnic a fost condamnat în luna august la 10 ani de privare de dreptul de a ocupa anumite funcții în autoritățile statului și organele locale de autoguvernare pentru difuzarea postărilor colaboraționiste pe rețelele de socializare.

Share Button