Ieri, polițiștii de frontieră ai detașamentului Chop  împreună cu ofițerii vamali, au reușit să împiedice încercarea de a transporta   ilegal, peste granița de stat, mărfuri ce urmează să fie  supuse controlului exportului de stat. 

În timpul inspecției unui microbuz Mercedes, care se îndrepta spre intrarea în Ucraina prin punctul de control și trecere a frontierei Tisa, grănicerii  au avut suspiciunea, că în  microbus pot fi obiecte ascunse de controlul vamal. Vehiculul, astfel, a fost supus unui control minuțios, în timpul căruia a fost depistată o piesă de schimb  neobișnuită  în compartimentul de marfă.

La întrebările  reprezentanților organelor de drept, șoferul, un transcarpatian, în vârstă de 32 de ani, a răspuns,  că transporta o piesă de rezervă la motorul electric. Exteriorul  obiectului depistat  i-a  pus în alertă pe  grăniceri  și ei au raportat colaboratorilor  Serviciului Securității  de Stat  din Ucraina. De asemenea,  a fost invitat un expert, inginer de aviație.

Pe baza rezultatelor examinării, atât a  obiectului cât și a actelor,  expertul a concluzionat că  e vorba despre butucul roții unei aeronave militare SU-27.

Obiectul detectat și vehiculul Mercedes în care a fost transportat  au fost sechestrate  de către SBU în scop investigativ. Acțiunile șoferului au fost calificate ca având însemnele  unei infracțiuni în conformitate cu partea 1 a art. 333 din Codul penal al Ucrainei „Încălcarea procedurii pentru transferurile internaționale de mărfuri supuse controlului exportului de stat”, informează Serviciul de presă al Detașamentului de frontieră Chop.

Share Button