spital (2) spital 1 spital 2

Construcția instituții medicale, care este atât de necesară pentru această localitate din raionul Tiaciv, a început încă în perioada Uniunii Sovietice în 1981.

De la începutul anilor ’80 ai secolului trecut și până în 2013 lucrările de construcție ale acestei clădiri au fost reluate de patru ori și de fiecare dată au fost suspendate din cauza lipsei de fonduri.

La ceremonia de deschidere au participat Ghenadi Moskal, șeful ARS Tiaciv Vasîli Demyanchuk, președintele consiliului raional Tiaciv Ivan Fabrițius, directorul departamentului de protecție a sănătății al ARS Transcarpatia, Volodimir  Markovic, localnici și oaspeți ai localității.

Spitalul din Uglea va îngriji 16.000 de persoane din patru localități din raionul Tiaciv –  Uglea, Velîka Uglea, Kolodna și Kriceva.

Spitalul a primit deja primii pacienți din rândul locuitorilor din Uglea și satele învecinate.

Pentru un tratament mai bun, personalul a primit de la autoritățile regionale și raionale calculatoare și certificate pentru echipamente medicale, a declarat serviciul de presă al ARS Transcarpatia.

 

 

 

 

 

 

Share Button