În perioada sovietică, „Veselka” a fost mândria întregii zone. Cu toate acestea, odată cu destrămarea URSS și grădinița a regresat, în consecință a fost preluată de asociația “ Zakarpatiaoblenergo“ .
Numai din 2009 complexul a fost întors comunității, după care sa decis să se efectueze reconstrucția lui.
Cea mai mare parte a banilor (4 mln. 176,1de grivne ) pentru reconstrucție au venit de la bugetul de stat al Ucrainei, mai mult de 3,5 mil. grivne de la bugetele sătești și raionale.
În prezent sunt renovate două clădiri pentru șase grupuri de până la 120 de copii. În general, grădinița poate găzdui mai mult de 280 de copii.
Având în vedere amploarea și calitatea muncii „Veselka” a devenit una dintre cele mai bune instituții preșcolare din raionul Tiaciv.
Gh. Moskal, împreună cu conducerea raională Tiaciv, membrii consiliului local Teresva au oferit daruri pentru copii – echipamente de birou și jucării, comunică Consiliul local Tiaciv.