Doamnă Maria Lavriuk, vă mulțumim pentru că ați acceptat să ne acordați un interviu în care să discutăm despre activitatea dumneavoastră în sprijinul comunității românești din Transcarpatia.

Corespondent: Cine este Maria Lavriuk?

Maria Lavriuk: Sunt profesoară de dans tradițional la Școala de Artă din Apșa de Jos și președinta “Asociației Transfrontaliere de Etnografie și Artă Apșița” cu care, zic eu, facem multe lucruri frumoase și chiar importante pentru comunitate, dar în primul rând ne ocupăm de copii, de elevii noștri, avem dorința să nu uite cine sunt, că sunt români adevărați, să nu uite tradițiile, obiceiurile. Până acum am reușit multe lucruri frumoase cu ei și sperăm ca și de acum înainte să fie tot așa.

Corespondent: De câți ani ai început pregătirea în calitate de profesor în ansamblu?

Maria Lavriuk: Am terminat Facultatea în 2011 și atunci am început ca profesor de dans. Am învățat treptat, am adunat material și apoi am început să le predau, mai precis din 2015. Am început să ne înscriem și la concursuri, am strâns o grupă de 30 de copii cu care am participat la un concurs în Kiev prezentând două dansuri tradiționale, iar acolo am câștigat cu ambele dansuri locul întâi. La noi copiii sunt foarte mândri de costumele populare, ei le îmbracă ca hainele de sărbătoare, și fetele și băieții se mândresc cu ele. Atunci, Primăria ne-a primit foarte frumos, cu flori și cu dulciuri pentru copii. După un timp, am început să mergem și în România pentru a vedea și alte zone, alte dansuri. A urmat o perioadă foarte intensă, festivaluri, concursuri. Am organizat și aici, la noi, diferite evenimente, nu foarte multe, poate nu am avut atât de multă finanțare, să fie de amploare mare, dar, totuși, din cât am putut. Am participat și la festivalurile din zonă cu copiii.

Este o muncă enormă în spate, pe care o ducem doar noi profesorii. Am și o colegă la noi la școală, suntem mână-n mână, ea conduce corul, și ne susținem reciproc, ne ridicăm moralul una alteia și așa am reușit foarte mult. Câteodată e greu, se schimbă și generațiile și copiii, poate într-un an ai un grup foarte bun, poate după o vreme se schimbă lucrurile. Dacă vedem că nu merge bine, încercăm și altceva.

Corespondent: Și dacă veni vorba și de altceva, ți-ai dat seamă că poți ajuta și mai mult dacă dezvolți, si atunci ai depășit granițele pregătirii tinerilor mergând în direcția că doar prin înființarea unei Asociații poți ajuta și mai mult.

Maria Lavriuk: Da, ne-am gândit că trebuie să facem ceva, să atragem niște fonduri, să putem ajuta copiii și mai mult. Am știut că o să avem mai multe șanse să avem parte de parteneriate și cu România. Știm că dacă există parteneriate avem drumul, mâncarea și cazarea oferite gratuit, ceea ce pentru noi este un mare plus. Am fost susținuți la început, în mare parte, doar de părinți.

Corespondent: Ce puteți să ne spuneți despre Asociație? Care este rolul și activitatea Asociației pe care o reprezentați?

Maria Lavriuk: Asociația a apărut spre finalul anului 2017, iar primele colaborări în proiecte le-am avut cu ucrainenii etnici din România. Am avut două proiecte “Istorie, oameni și granițe” a fost mai mult pe partea istorică. S-au făcut schimburi de experiențe între elevii noștri și elevii de la ei din Ruscova, Valea Vișeului. Am adunat și câteva materiale despre război, de la niște bătrânei care au fost copii în al doilea război mondial sau au știut de la părinții lor, a fost foarte interesant. În final s-a lansat o carte despre istoria orală, trăirile lor din acea perioadă. Anul 2019 a fost un an foarte bogat în evenimente, 20 de evenimente în România și 20 de evenimente în Ucraina. Am participat la festivaluri, concursuri, am organizat și expoziții.

Corespondent: Cunoaștem faptul că în urma implicării dumneavoastre ați beneficiat în numele asociației de un grant de finanțare din partea Guvernului României prin DRP cu titlu de ajutor umanitar pentru nevoiași aparținători ai comunității din care faceți parte. Ce ne puteți spune despre modul de derulare a activităților din proiect și cum au decurs acestea?

Maria Lavriuk: Încă decurge, acum suntem în a doua etapă. Ideea cum a pornit…a început acest război cumplit și cred că, încă din a doua săptămână, niște colaboratori ai noștri din Italia m-au sunat și mi-au spus: “Maria, trebuie să primești ajutor umanitar.” La care eu am spus: “cum, adică, să primesc eu, dar ce să fac eu?” Iar ei mi-au spus: “Avem încredere în tine că le vei da acolo unde este nevoie, pe tine te cunoaștem, trebuie să le primești.“ Așa că m-am dus la primărie și le-am spus. Condiția era să am o Asociație sau o organizație deschisă. Eu aveam, așa că am început. Aveam vreo 3000 de refugiați. A fost o muncă foarte intensă, pregăteam pachețele, dădeam tuturor refugiaților. Bineînțeles că la un moment dat ajutoarele s-au terminat și războiul continua. Am observat de la DRP că urmează o etapă, așa că am încercat. Deja am trecut prin această etapă, știam ce înseamnă întrajutorarea. Am ajutat refugiații, dar de ce să nu facem ceva și pentru cei de aici, din zonă, pentru familiile nevoiașe. Atunci m-au sprijinit și aici reprezentanți de la diverse asociații, m-au îndrumat și am reușit. Prima tranșă am gândit-o în felul următor: să avem 400 de pachete cu alimente si cam în jur de 150 de pachete de igienă, termenul fiind scurt. Noi ne-am înteles între noi si fiecare asociație și-a ales zonele. Eu am rămas la Apșa de Jos, o zonă de deal, la Peștere, și Plăiuț. În primul rând am cerut listele cu copiii neajutorați de la primărie, ne-am ocupat de copii, apoi cu bătrânii. După ce am înmânat ajutoarele am observat că au mai rămas produse, apoi am deschis un sediu în centrul comunei și cei care au avut nevoie au venit după ajutor.

Acum facem alte liste, cei care nu au primit în prima transă, vor primi acum. Erau foarte surprinși, mai ales cei din Plăiuț. Ei spuneau că niciodată în viață nu au primit vreun ajutor. Și le-am spus că este un cadou din partea statului român, de la Guvernul României, prin DRP, și se miră, dar primesc cu mare drag.

În a doua etapă ne-am propus 300 de pachete, dar identice, un pachet cu alimente și un pachet cu produse de igienă. Valoarea grantului este de 200.000 de lei. Urmează și a treia etapă, cred că în septembrie, atunci se finalizează. Feedbackul din partea populației este foarte bun, deoarece apreciază în mod deosebit ajutorul din partea Guvernului României prin Departamentul Românilor de Pretutindeni.

Corespondent: Cum descrieți relațiile de colaborare între Asociația pe care o reprezentați și celelalte asociații românești din Transcarpatia?

Maria Lavriuk: Avem întâlniri deseori și la consulat. Sunt câteva asociații cu care avem relații bune, ne susținem, nu pot să spun că cu fiecare, ca în orice comunitate. Cineva crede că facem concurență una alteia. Eu nu fac concurență nimănui, cred că noi avem unda noastră în coridorul nostru.

Corespondent: Cum vedeți colaborarea dintre Asociațiile românești de aici și instituțiile de stat din România? Vin acestea în sprijinul asociației pe care o reprezentați?

Maria Lavriuk: Apreciem că suntem susținuți din ce în ce mai mult de România, câteodată mă gândesc că am putea să fim și mai bine susținuți, dar e bine și așa.

Corespondent: Ce proiecte vă propuneți să desfășurați pe viitor, în parteneriat cu statul român?

Maria Lavriuk: Cred că cel mai măreț proiect ar fi organizarea unui festival pentru toată comunitatea, pentru a fi implicat cât mai mult tineret, nu știu poate Ziua fiilor satului, copiii de-aici să fie vedetele. Ar fi interesant să ne organizăm și să facem o casă românească, un sediu pentru toți și să facem diverse activități. Nu stiu dacă aș reusi să fac asta singură sau să ne organizăm mai multe asociații.

Pe de altă parte, partea umanitară, sprijinul familiilor care au probleme sociale, sau copii cu dizabilități, pentru că mulți nu știu să se orienteze. Ar fi nevoie și de un centru social, nu sțiu dacă s-ar putea realiza.

Share Button