Interviu cu Vasile Popovici, președintele Fundației Ucrainenilor Huțulilor din România

Interviu cu Vasile Popovici, președintele Fundației Ucrainenilor Huțulilor din România, o persoană deosebită care nu doar poartă în suflet sentimentul apartenenței la ucrainenii huțuli, ci îl și promovează și susține cu elan prin tot ceea ce face, remarcându-se ca un exemplu și reprezentant marcant  al acestora din România.

Domnule Popovici, va mulțumim pentru faptul că ne-ați oferit posibilitatea să realizăm împreună un interviu despre comunitatea huțulă din România și despre activitățile Fundației Ucrainenilor Huțuli din România.

Corespondent: Vom începe cu o întrebare simplă. Ce sunt hutulii și ce rol au jucat aceștia în istorie? 

Popovici Vasile: Bună ziua. Vorbesc din punct de vedere etnocultural. Huțulii sunt un subgrup etnic al Ucrainei care trăiesc de-a lungul frontierei în Ucraina și România.Cea mai compactă zonă locuită de ucraineni huțuli este în zona Maramureș, respectiv localitățile Repedea, Poienile de sub Munte, Ruscova, iar în zona ucraineană, zona transfrontalieră, raionul Verhovina din regiunea Ivano Frankivsk, respectiv localitățile Zelene, Verhovina, care fac parte tot din raionul Verhovina. S-au făcut foarte multe demersuri pentru a se deschide chiar un punct de frontieră în localitatea Poienile de Munte-sub Maramureș, Copilași și localitatea Zelene din Ucraina, întrucât primarul din localitatea Poienile de sub Munte dorește să dezvolte constant turismul montan din zonă, iar omologii săi din Ucraina doresc si ei acest lucru.

Huțuli trăiesc și în alte localități din județul Maramureș, precum Valea Vișeului, Crasna, Ruscova și Bucovina. Este o zonă compactă. Am înființat Fundația Huțulilor nu în scop politic. A fost o idee care mi-a survenit, deoarece mă deplasam des în Ucraina la activități culturale, fiind și director de cămin cultural. Am văzut, am auzit și am simțit exact că avem foarte multe în comun, spre exemplu, acele cântece pe care le cânta mama mea se cântă în Ucraina. Există un punct comun cu ucraineii huțuli din Zelene și alte localități ucrainene, și așa, încetul cu încetul, am înființat această Asociație.

Corespondent: Știm că, în calitate de președinte al Fundației Ucrainenilor Hutuli din România, sunteți implicat în promovarea minorității hutule, atât în România, cât și la nivel internațional. Ce evenimente ati organizat / organizati periodic în acest sens? 

Popovici Vasile: Fundația Ucrainenilor  Huțuli a fost înființată în 1998 și a purtat inițial numele de Fundația “Popovici”, iar în 2013 am modificat statutul ei și, aproape în totalitate, i-am dat un scop nou, studierea originii și a culturii huțulilor. Datorită evenimentelor culturale, taberelor organizate, lumea începe să simtă și să recunoască faptul că suntem huțuli. De exemplu, după un eveniment cultural, lumea începe să poarte cămașa huțulcă, deja se simt mândri și bine în ea. Dintre evenimente, cele mai importante, le-am realizat împreună cu Consiliul Județean Maramureș, de exemplu trei ediții ale Festivalului Internațional de etnografie și folclor “Huțulii”. Aceste ediții, care sunt realizate prin proiecte, fac parte din programul prioritar al județului Maramures, și, pe această cale, multumesc tuturor oficialităților implicate. Totodată, acest festival a reînviat portul tradițional huțul, muzica și alte valori ale huțulilor.

Am realizat patru ediții de tabere internaționale de pictură la care au participat pictori din România, Republica Moldova, Ucraina. La acest proiect cultural a participat unul dintre pictorii renumiți ai Ucrainei, Andryi Cebekin, care este Președintele Academiei de Artă și Arhitectură din Kiev, Zoltan Micika din Mucacevo și alții.

În fiecare an, în parteneriat cu Primăria Repedea, organizăm un recital de colinde ucrainene la care sunt invitați colindători din localitățile limitrofe și corul bisericii din Repedea.

Corespondent: Prin intermediul cititorilor noștri, am aflat că sprijiniți comunitatea din care faceți parte prin proiecte transfrontaliere pentru dezvoltarea învățământului, culturii și a condițiilor medicale. Care sunt principalele proiecte în care ați fost / sunteți angrenat și ce demersuri mai aveți în plan în următoarea perioadă pentru susținerea persoanelor din Maramureșul Istoric sau din regiunile Transcarpatia sau Ivano-Frankivsk? 

Popovici Vasile: Pe lângă evenimentele menționate anterior, realizate prin intermediul proiectelor, am derulat și alte proiecte în care am făcut cercetări etnografice în colaborare cu Muzeul Național de Artă și Arhitectură din Kolomeea.

Un eveniment foarte important și benefic pentru comunitate a avut loc în 11 noiembrie 2019, inaugurarea unui Muzeu de etnografie huțulă.

În 2019, prin intermediul AFCN am realizat un proiect prin care am reabilitat o gospodărie anexă, respectiv un grajd din lemn, construit în 1973,și acum funcționează o colecție muzeală intitulată “Colecția ucrainenilor huțuli din Repedea”. Valoarea proiectului a fost de 60.000 de lei.

Un alt proiect a fost “Istorie, oameni și granițe”, implementat în anul centenar, 2018. 

Un alt proiect finanțat tot de Consiliul Județean în 2019 și adresat tinerilor este “Tinerii liberi în comunitate.”

Fundația acordă sprijin pentru scrierea și implementarea proiectelor trnsfrontaliere. Un proiect, care este acum în implementare, este un proiect pe învățământ, aplicant fiind Liceul Tehnologic Repedea și Școala nr.1 din Slatina.

Un alt proiect care este preaprobat este un proiect pe sănătate, beneficiar va fi comuna Poienile de sub Munte, comuna Bocicoiu Mare din Ucraina și Spitalul Raional Verhovina, regiunea Ivano-Frankivsk.

Corespondent:  Colaborați cu entități similare din Ucraina pentru implementarea acestor proiecte? 

Popovici Vasile:  Colaborez cu foarte multe entități culturale și autorități publice raionale și regionale. Cea mai bună colaborare pe care o am este cu “Asociația Națională a Tuturor Huțulilor” din Ucraina, condusă de Dmetro Stefliuk, Asociația “Vatra” din Rahiv, Ucraina, Consiliul Raional Verhovina, Administrația Regională și Consiliul Regional din Ivano-Frankisvk, Consiliul Raional Rahiv, Muzeul Huțulilor din Verhovina, Muzeul Magiei din Verhovina, Muzeul Național de Artă Populară din Kolomeea și cu multe alte persoane reprezentative.

Corespondent: Am observat că în România există și alte subgrupuri ale minorității ucrainene, precum rutenii (reprezentați de maramureșeanul Mihai Lauruc) sau cazacii (reprezentați în Satu Mare de către Pavel Prodaniuc – am realizat un interviu și cu acesta anul trecut). Ce ne puteți spune despre acestea? 

Popovici Vasile:  În România există o Organizație reprezentativă a rutenilor condusă de Gheorghe Firczak, cunosc și Uniunea Rutenilor Subcarpatici, condusă de Mihai Lauruc, o asociație fără reprezentare parlamentară, dar nu am niciun parteneriat cu aceste organizații. Activitatea Uniunii Cazacilor nu o cunosc.

Corespondent: Ce relație există în prezent între Uniunea Ucrainenilor din România și Fundația Ucrainenilor Hutuli din România? Luați în considerare o posibilă asociere cu UUR? 

Popovici Vasile:   În prezent, sincer, nu există niciun fel de colaborare. Uniunea Ucrainenilor ar putea să cofinanțeze pentru a se putea organiza anumite evenimente. Totuși, nu le cer ajutor, doar o rugăminte aș avea, să dea voie la oameni, la profesori să participe la evenimentele organizate de fundație, care nu sunt politice. Evenimentele organizate de fundație sunt cu participare numeroasă ucraineană, peste 1000 de oameni, care depășește numărul de participanți la evenimentele organizate de UUR în zona Repedea. Cu Uniunea Ucrainenilor nu se poate vorbi de o asociere, eventual de colaborare, parteneriat, eu sunt deschis oricând. Prin asociere s-ar înțelege o subordonare a Fundației, pe când fundația se identifică prin activități care vin în completare a ceea ce nu face UUR. Sunt încă oameni care știu cine au fost huțulii, iar valorile lor trebuie păstrate și promovate.

Corespondent:  Ce ar putea românii să învețe de la poporul ucrainean?

Popovici Vasile:  Fiecare țară are cultura ei, ucrainenii, respectiv huțulii, au o cultură foarte apropiată, mai ales graiul, bucătăria, obiceiurile. Ar trebui realizate întâlniri culturale, schimburi de experiență pentru a se putea dezvolta mai ales pe linia turismului montan. În Ucraina este foarte dezvoltat turismul montan, ei nefiind în Uniunea Europeană și-au făcut afaceri, există o curățenie extraordinară, o bucătărie foarte apreciată, ar trebui să învățăm de la ei acest lucru, pentru ca tinerii să nu plece din țară.

Corespondent:   Ce mesaj aveți pentru cititorii INTER REGIO NEWS? 

Popovici Vasile:   În primul rând, doresc să vă felicit pe dumneavoastră pentru interesul pe care îl acordați Fundației noastre, iar ca și sugestie vă doresc să vă extindeți pe site, să publicați știri și din regiunea Ivano-Frankivsk.

Share Button