Jandarmii își cinstesc ocrotitorii

Jandarmeria Română îi are ca patroni spirituali pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pentru faptul că idealul Jandarmeriei, „Lege şi Ordine”, are evidente asemănări cu ceea ce simbolizează Sfinții Arhangheli.

Sfântul Arhanghel Mihail simbolizează „legea“, fiind apărător al dreptății și al adevărului, numit de Biserică înger al legii, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează „ordineapacea și armonia, siguranța și binele comun, rezumată în numirea de înger al harului. Astfel, întreaga activitate a jandarmilor români este orientată să se desfășoare între aceste două coordonate, Lege și Ordine.

Pentru ca sărbătoarea să depășească tiparul obișnuit al aniversărilor, anul acesta, jandarmii sătmăreni s-au hotărât, ca de ziua lor, să facă și o faptă bună.

Astfel, la nivelul unității, s-a organizat o acțiune de colectare de haine groase, care vor fi distribuite persoanelor aflate în nevoi cu sprijnul Asociației Stea din Satu Mare, asociație care are în evidență peste 300 de beneficiari.

Periplul faptelor bune a continuat în popota unității, unde, prin contribuția majoră a luptătorilor din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, colegul nostru – plt. adj. Tătăran Daniel a pregătit 50 de porții de mazăre cu piept de pui pentru asistații Adăpostului de Noapte din municipiul Satu Mare.

Ziua de 8 noiembrie a început la capela unității, unde preotul militar al unității, Cristian Silaghi, a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de un Te deum de mulțumire și de un parastas pentru toți ostenitorii unității mutați în veșnicie.

Și pentru că în anul 2019 aniversăm 100 de ani de Jandarmerie în Transilvania, a fost organizat un Ceremonial militar, în cadrul căruia au fost acordate diplome aniversare șefilor de instituții care ne-au onorat cu prezența.

Trebuie să amintim faptul că, jandarmii sătmăreni sunt receptivi la nevoile comunității, cel mai elocvent exemplu în acest sens, fiind Inspectorul Șef al unității, domnul colonel Ovidiu – Adrian Popa, care, în luna mai, de ziua domniei sale de naștere, a donat și gătit o cină pentru pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte.

Tuturor celor care astăzi își aniversează onomastica le dorim un sincer și călduros la Muți Ani!

 

Share Button

Lasă un răspuns