Județul Maramureș se va înfrăți cu Raionul Hîncești din Republica Moldova

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc joi, 28 mai, aleșii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind înfrăţirea Judeţului Maramureş cu Raionul Hîncești din Republica Moldova. Înfrățirea vine ca urmare a interesului manifestat de ambele părți, în vederea stabilirii relațiilor de cooperare cu scopul creșterii capacităților instituționale a autorităților publice locale din unitățile lor administrative. Aceasta are ca scop și asigurarea dezvoltării economico – sociale a comunităților locale, precum și implementarea unor proiecte transfrontaliere și cu finanțare din partea Uniunii Europene, în conformitate cu legislația în vigoare în România și Republica Moldova.Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, a arătat că deși documentațiile privind această înfrățire sunt finalizate de mai mult timp, instituția Consiliului Județean Maramureș nu a considerat oportună discutarea, în această perioadă, a proiectelor care nu sunt prioritare. Cu toate acestea, momentul ales pentru dezbaterea acestui subiect nu este întâmplător.

Prin vocea unei asociații a elevilor și studenților basarabeni din Cluj-Napoca, instituții din Republica Moldova au lansat în ultima perioadă un strigăt de ajutor către administrațiile de Transilvania, pentru a putea asigura în continuare materialele de protecție absolut necesare în contextul pandemiei, solicitare față de care președintele Consiliului Județean Maramureș consideră că nu ar trebui să rămânem nepăsători. Astfel, în baza acordului de înfrățire, județul Maramureș va putea acorda sprijin fraților de peste Prut.

„Deși avem avizele ministerelor de resort și hotărârile fraților noștri din Raionul Hîncești din Republica Moldova, pe agenda ultimelor luni prioritățile au fost altele. Cu toate acestea, am aflat de curând despre un proiect al TVR Cluj în colaborare cu „Grupul de Inițiativă Basarabeană”, prin care este solicitat sprijinul consiliilor județene și administrațiilor locale din Transilvania, pentru a efectua donații către instituțiile din Republica Moldova care se află în impas financiar și nu pot susține achiziționarea echipamentelor de protecție necesare în lupta cu noul coronavirus. Consider oportun acest moment pentru votarea proiectului de hotărâre, în baza acestuia putând să acordăm ajutoare către raioanele cu care județul Maramureș este înfrățit. Acesta este raționamentul acestui proiect de hotărâre și consider că este un gest de normalitate și corectitudine din partea noastră, ca din resursele pe care le avem la dispoziție, să dăm puțin și celor din Republica Moldova, care nu au posibilitatea financiară de a-și achiziționa materiale suficiente. La acest strigăt de ajutor, cred că este cazul să răspundem pozitiv”, a declarat Gabriel Zeteapreședintele Consiliului Județean Maramureș.

Share Button