În 23 aprilie la baza Școlii sportive pentru copii și tineret din Mukacevo s-a desfășurat Campionatul regional de Horting.
Competiții la acest nivel în Mukacevo au avut loc prima dată. Organizarea și numărul de participanți au confirmat faptul, că sportul național de Horting progresează și atrage tot mai mulți tineri sportivi.
La eveniment au participat tineri sportivi din Mucacevo, Ujgorod, Tyachiv, Lviv, Drohobych, și alte orașe.
La deschiderea oficială au participat distinși invitați și reprezentanți ai autorităților regionale și municipale. În primul rând, la ceremonie a fost prezent și fondatorul sportului național de Horting Eduard Eremenko.
“Prezența unor astfel de oameni la turneu ne demonstrează nivelul înalt al acestui gen de sport în Ucraina”, a declarat președintele Federației Regionale de Horting Igor Kapoor.
Sportivii care au participat la turneu au demonstrat un nivel ridicat de pregătire și spirit de luptă. Oaspeții și părinții au fost impresionați de puterea și curajul copiilor lor.