În perioada 22-24 martie, în incinta Palatului pentru copii PADIYUN va avea loc cea de a VI-a ediție a tradiționalului Festival Internațional al Creației Copiilor și Tineretului „Balul primăverii la Ujgorod.“
De data aceasta, centrul regional al Transcarpatiei va primi mai mult de 900 de copii și tineri talentați din Odessa, Nipru, Mariupol, Kiev, Lviv, Poltava, Ivano-Frankivsk, Mykolayiv, Brovary, Ujgorod, Mucacevo, Svaleava, Irșava și din alte orașe.
Organizatorii promit, că programul festivalului va fi chiar mai bogat decât în competițiile anterioare, astfel încât la 22 martie, la Academia de Dans pentru Copii „Izvoarele Carapaților“, va avea loc o întâlnire amicală, cu schimb de experiență între grupuri de dans din Mariupol , Ujgorod și Brovary sub genericul „Creativitatea unește Estul și Vestul. „
În 23 martie la ora 10:00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului, urmată de un program de competiție. Discuțiile la masa rotundă vor încheia ziua , în cadrul ei juriul va decide cine dintre participanți a ieșit învingător în concurs și va anunța participanții la concertul de gală.
În 24 martie la ora 10:00 va avea loc concertul de gală al festivalului, după care din inițiativa Copiilor de la Academia de Dans „Carpathian Spring“ (coreograf Eric Sachko) toate echipele participante vor ieși pe piața Shandor Petofi, unde se va desfășura pe scară largă un flashmob de dans.
Organizatori: TM „Planeta artei “, Uniunea Națională de Muzică din Ucraina,Organizația regională a compozitorilor din Dnipropetrovsk , Societatea pan-ucraineană organizații publice „Asociația de Dans și Sport“, grupul de promovare „Pantera neagră“.
Festivalul are loc, inclusiv, cu sprijinul Consiliului municipal Ujgorod și deputați ai consiliului local.