În perioada 16-20.05.2022 Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare a fost gazda reuniunii de proiect în cadrul proiectului Erasmus + „Identity of the Region–Yesterday, Today and Tomorrow”.

Proiectul se derulează în perioada 2019-2022 și este centrat în jurul promovării egalității de oportunități în educație, promovarea acceptării, toleranței fata de alte culturi, aprofundarea cunoștințelor despre tradițiile, istoria și cultura țărilor partenere, încurajarea dialogului între generații, dobândirea competențelor sociale, civice și interculturale, creșterea calității actului educațional, prin extinderea exemplelor de buna practici împărtășite de către profesorii implicați din școlile implicate in proiect. Școlile partenere sunt din Grecia, Romania, Italia, Slovenia, Bulgaria și Polonia. 

Elevii au participat la ateliere creative de lucru „Arts and crafts”, au realizat prezentări despre meseriile uitate, au explorat orașul participând la un „treasure hunt”, precum și la Traditional Day unde au avut ocazia sa participe la un workshop cu dansuri din țările partenere.   

Oaspeții au luat parte și la activități culturale organizate de către gazde: excursie la Cimitirul Vesel din Săpânța, la Memorialul din Sighet, dar și la mănăstirea Bârsana, monument UNESCO.

Informațiile ne-au fost transmise de coordonatorul de proiect, prof. Moise Rodica.

Share Button