Membrii Ansamblului DORURI SĂTMĂRENE prezenți la Colocviul Național de Coregrafie de la Bușteni

În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018 a avut loc o nouă ediţie a Colocviului Naţional „Coregrafia dansului tradiţional astăzi”. Colocviul a reunit la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, dansatori din toate zonele etnografice ale ţării care, sub îndrumarea unor renumiţi maeştri şi profesori coregrafi, și-au prezentat dansurile tradiţionale din zonele pe care le reprezintă.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a fost reprezentată de către Marian Sima – coregraful Ansamblului Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE” și de către Teodora Bota, membră a Ansamblului. Delegația sătmăreană a prezentat cu cinste cele două zone etnofolclorice ale județului Satu Mare și anume: Zona Codru și Țara Oașului.

Cea de-a IX-a ediția și-a propus să prezinte jocuri tradiţionale din zona Dobrogei sub îndrumarea maestrului coregraf Ştefan Coman – director al Ansamblului Artistic „Baladele Deltei” din Tulcea şi jocuri din Oltenia sub îndrumarea maestrului coregraf Ionel Garoafă de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova.

În cadrul evenimentului, a avut loc şi un spectacol extraordinar cu public „Hai la hora românească”. Spectacolul a fost realizat de participanţii la colocviu care au prezentat cântece şi jocuri populare din toate zonele ţării.

Share Button

Lasă un răspuns