Mihai Huzău a demisionat din ALDE Satu Mare

Mihai Huzău a demisionat din ALDE Satu Mare. Demisia se datorează ultimelor evenimente petrecute. Redăm, mai jos, motivul demisiei acestuia.

“Se știe de ceva timp faptul că lucrurile nu merg în direcția bună în ALDE, partidul din care fac parte și cred că această situație ar trebui să îi determine pe membrii acestui partid să ia niște decizii radicale prin care să încerce să își schimbe mentalitatea și implicit percepția cetățenilor față de partid.
Cu toate acestea, modul în care s-a înțeles că trebuie să se producă schimbarea președintelui organizației județene, loc rămas vacant prin demisia dlui. Ovidiu Silaghi arată că această mentalitate bazată pe manevre și jocuri de culise nu se dorește a fi înlocuită.

În prima fază, s-a ales varianta nedemocratică de a nu se lua în considerare opțiunea Biroului Județean pentru această funcție, prin refuzul de a se supune această decizie la vot. S-a declinat astfel competența deciziei alegerii președintelui organizatiei ALDE Satu Mare înspre Biroul Național, unde în mod normal sau corect ar fi trebuit să fie supuse la vot cele două propuneri ale Biroului Județean, respectiv Adrian Ștef și Mihai Huzău.

Din păcate acest lucru nu s-a întamplat, numele meu fiind exclus de pe lista de opțiuni, înainte de ședința Biroului Național. Astfel, Adrian Ștef era singura opțiune rămasă, acesta fiind în consecință și votat.

Am dorit schimbarea în bine a acestei organizații și am încercat permanent să transmit lucruri noi care am considerat că ar fi creat valoare și o altă percepție a cetățenilor față de ALDE Satu Mare. În acest moment este evident pentru mine că aceste lucruri nu se doresc.

Accept să pierd în urma unui vot democratic, dar nu pot accepta lipsa de fairplay, de colegialitate și lipsa curajului pentru o confruntare corectă. Abordarea aleasă contravine tuturor principiilor mele de etică și moralitate politică. Acesta este și motivul pentru care am ales să demisionez din ALDE”, a transmis Mihai Huzău.

Share Button