În primele 9 luni ale anului 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Satu Mare au fost încadrate în muncă 2372 persoane, dintre care 1077 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 914 au peste 45 de ani, 502 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 342 au între 25 și 35 de ani, iar 614 sunt tineri sub 25 de ani (554 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.067 provin din mediul urban, iar 1.305 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii gimnaziale (715), urmate de cele cu studii liceale (708). Numărul celor cu studii profesional/arte și meserii este de 468 iar cei cu studii superioare sunt în număr de 191.