Marți, 22 ianuarie, noul ambasador al Ungariei în Ucraina, Istvan Iyardto, a vizitat pentru prima oară regiunea Transcarpatia,  unde s-a  întâlnit cu oficialități și a organizat  o conferință de presă pentru jurnaliști.

În general, în cursul întâlnirii, ambasadorul a subliniat,  că pentru domnia sa  este important pentru să se afle în regiunea în care locuiește compact minoritatea maghiară. Istvan Iyardto este de asemenea convins,  că relațiile ucraineano-maghiare se dezvoltă în direcția cea bună, în pofida  unor nuanțe aparte.

După o întâlnire cu conducerea regiunii  a avut loc o discuție  amicală cu presa. Ambasadorul Ungariei a  accentuat asupra relațiilor   calde   dintre cele  două state, precum și sprijinul deplin acordat  maghiarilor din Transcarpatia din partea  Ungariei.

După partea oficială  ambasadorul împreună cu  Consulul general, Jozsef Buhaylo  a vizitat castelul  „Palanok“, din Mucacevo, unde  a  avut loc  ceremonia  de depunere  a coroanelor  flori la  monumentul  Ilonei  Zrinyi și Ferenc Rakotzi al II-lea .

Reamintim că, pe 27 decembrie, ambasadorul Ungariei în Ucraina a primit scrisorile de acreditare  și și-a început oficial actrivitatea.

Elvira Chilaru

Share Button