O nouă și modernă grădiniță a fost inaugurată la Negrești-Oaș

SONY DSC

SONY DSC

O nouă și modernă grădiniță a fost inaugurată luni, 17 septembrie în Cartierul Decebal din Negrești-Oaș, pe locul fostei clădiri părăginite care a fost demolată în primăvara anului 2016. În noua și frumoasa grădiniță vor învața din această toamnă circa 100 de copii, cuprinși în patru grupe.

La inaugurarea investiției au participat primarul Aurelia Fedorca, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare Călin Durla, inspectorul școlar general adjunct, Delia Gavra, inspectorul școlar pentru educație timpurie și învățământ preprimar Leontina Ghiț, viceprimarul Constantin Fanea, consilieri locali, reprezentanți ai Direcției Investiții, directorul Grădiniței Doina Șimon și educatoarele care vor instruii micuții, dar și copii care vor frecventa grădinița și părinți ai acestora.

Grădinița cu program normal a beneficiat de finanțare în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România derulat de Ministerul Educației Naționale și de la bugetul local al orașului Negrești-Oaș, valoarea totală a investiției fiind de 1.884.042 lei.

Noua grădiniță beneficiază de mobilier și dotări moderne. Astfel, au fost amenajate 4 săli pentru copii, fiecare dotată cu grup sanitar. De asemenea, a fost amenajată o sală multifuncțională, o cancelarie pentru dascăli cu grup sanitar propriu, un depozit de materiale didactice, un cabinet medical cu grup sanitar propriu, un vestiar și o încăpere tehnică.

În exteriorul grădiniței au fost amenajate alei, trotuare și spații verzi, dar și locuri de joacă unde copiii se vor putea destinde în voie.

Locurile de joacă cuprind 4 balansoare, 2 ansambluri de leagăne pentru copii compuse din 3 leagăne cu bare de susținere rigide, 6 băncuțe pentru copii, 2 ansambluri de leagăne pentru copii compuse din două leagăne tip șea elastică și tiranți din lanț + 2 inele de tragere cu frânghie; 1 ansamblu de joc pentru copii compus din 2 topogane și turn de cățărare; 8 module de joacă fixate pe suport din resort elastic și 1 panou de baschet cu înălțime reglabilă.

Prin inaugurarea noii grădinițe, Primăria Negrești-Oaș reușește să finalizeze modernizarea integrală a Cartierului Decebal, care devine astfel unul etalon.

„Nu ai o satisfacție mai mare decâ atunci când vezi că, după ani de muncă, reușești ca pe locul unei clădiri părăginite, în care doamneau gunoaiele, s-a ridicat o grădiniță nouă și modernă, care va fi a doua casă pentru circa 100 de copii din orașul Negrești-Oaș. Este o investiție așteptată de negreșteni, dar cu atât de mult de locuitorii din acest cartier. Este un pas important pe care îl facem pentru modernizarea completă a Cartierului Decebal, proces pe care l-am finalizat recent prin modernizarea aleilor de acces, a trotuarelor, prin reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, amenajarea de parcări, refacerea sistemului de iluminat public, amenajarea spaţiilor verzi şi a mobilierului urban. Ceea ce mai dorim să facem în perioada următoare în acest cartier este un loc de joacă modern, pentru care căutăm spațiul necesar”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Share Button