În perioada 2018-2019, în zona de activitate a Serviciului vamal din Transcarpatia din cadrul Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei( DFS) s-au făcut în repetate rânduri încercări de transportare ilegală a medicamentelor prin punctele de control și trecere a frontierei ale Ucrainei.
Serviciului de stat, de venituri și taxe, i se prezentau acte și date false privind valoarea bunurilor (medicamentelor), care erau transportate prin punctele de control și trecere a frontierei. Au fost semnalate cinci cazuri relevante, în care în actele prezentate pentru vămuire erau specificate preparate medicale în valoare de 1,6 milioane de euro. În consecință, s-a demonstrat că, prețul produselor a fost supraestimat cu peste 500 de mii de euro.
Experții vamali indică faptul, că medicamentele, în conformitate cu documentele supuse controlului vamal și clearance-ul au erau vândute de companiile străine, inclusiv de „companie offshore“, iar în calitate de cumpărători și destinatari evoluau Companiile ucrainene, obiectul principal de activitate al cărora este comerțul produselor farmaceutice.
Astfel, conform actelor puse la dispoziția DFS Transcarpatia și documentelor de transport pentru, sprre exemplu, „substanță farmaceutică – Glicina“ , prețul de cost indicat era de 94 mii de euro, iar costul real s-a dovedit a fi 28400 Euro,astfel că prețul a crescut de 3,3 ori; Costul „acidului L-glutamic și L-argininei” – era de 255 125 de dolari SUA, iar costul stabilit în timpul verificărilor și analizei s-a dovedit a fi de – 66 850 Euro, adică este supraestimat de 3,8 ori; Costul Vessel Due F capsule de gelatină moale, soluțiile pentru injecții și pulberea pentru soluțiile perfuzabile“ era indicate drept 175 628 de euro, și s-a demonstrat, că, de fapt, constituia – circa 95,323 Euro (pret umflat de 1,8 ori); costul de „suplimente alimentare“ Mamalak „a fost indicat de circa 675860 Euro si s-a adeverit, că , de fapt, era de peste 192,618 Euro (pret umflat de 3,5 ori); costul preparatului „Yevrozydymului “ „Yevroponemului“ și „Yevroksymului “ – de 410732 Euro si de fapt – peste de 119,021 de euro (costul de mărfuri supraevaluat de 3,5 ori).
Astfel, potrivit rezultatelor anchetărilor efectuate de instanțele judiciare în două dosare privind încălcarea normelor vamale sunt transmise organelor de drept din cauza însemnelor de infracțiuni. Conform deciziei instanței judiciare firma importatoare a fost amendată și marfa confiscată, iar dosarul este în prezent în curs de examinare la curtea de apel. Un alt dosar trece prin procedura de anchetări și verificări, informează serviciul de presă al DFS din regiunea Transcarpatia.