Oficiali din Ungaria, în vizită de lucru la Satu Mare

La invitația Consiliului Județean, a sosit la Satu Mare pentru o întâlnire de lucru, primarul orașului Nyíregyháza, Kovács Ferenc și Seszták Oszkár, președintele Consiliului Județean Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. În cadrul întâlnirii cu Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare și Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare, au fost dezbătute subiecte legate de proiectul regional transfrontalier INTERREG și de noile proiecte și planuri UE comune care urmează să fie lansate în perioada 2021-2027. La întâlnire au participat experți în accesarea de fonduri europene din ambele județe.

Județul Satu Mare, împreună cu județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, au derulat în ultimii ani numeroase proiecte europene, iar în prezent, specialiștii celor două regiuni lucrează la două proiecte importante. Construcția noii aripi a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare este poate una dintre cele mai importante investiții din ultimul deceniu pentru județul Satu Mare.

“Scopul întâlnirii de astăzi este inițierea unei acțiuni comune între cele două județe și reședințele de județ, pentru accesarea comună a fondurilor europene în perioada 2021-2027. Relațiile de înfrățire dintre noi sunt baza solidă pentru aceste acțiuni: avem experiență, avem posibilitățile pentru a aduce fonduri din Bruxelles, de care să beneficieze toți partenerii implicați”, a declarat președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.

Seszták Oszkár, președintele Consiliului Județean Szabolcs-Szatmár-Bereg, a subliniat: “La ultima întălnire din Nyíregyháza am convenit asupra organizării întâlnirilor periodice, trimestriale, cu participarea conducerilor județene și ale reședințelor de județ, acțiuni prin care eficientizăm colaborarea între instituțiile noastre”.

“Deși avem o relație de înfrățire, nu am reusit încă înaintarea proiectelor comune spre finanțare”, a afirmat Kereskényi Gabor, primarul municipiului Satu Mare. Acesta a reiterat: “Există dorința, există posibilitatea de finanțare, este timpul pentru a concretiza relațiile de înfrățire cu proiecte concrete, care să dea valoare adăugată comunității”.

Primarul municipiului Nyíregyháza, Kovács Ferenc, se declară mulțumit de rezultate: „În urma acestei întâlniri vom decide și vom colabora permanent, în vederea accesării fondurilor europene. De mult timp ne dorim să accesăm fonduri europene direct de la Bruxelles, acum este posibil acest lucru”.

Direcțiile principale pentru accesarea comună a fondurilor, sunt: dezvoltarea sistemului social și sanitar, precum și conservarea patrimoniului arhitectural și natural. În urma întâlnirii de astăzi, specialiștii în accesarea fondurilor europene din cele două județe, încep lucrările în această săptămână. Președintele Pataki Csaba este optimist în privința rezultatelor: proiectele comune din anii precedenți pot fi garanția succeselor din perioada următoare.

Share Button

Lasă un răspuns