Negocierile dintre delegațiile ucraineană și rusă  privind încheierea războiului, care au durat mai bine de trei ore, s-au încheiat la Istanbul. Părțile au luat în considerare aspectele Acordului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Aceste propuneri au fost înaintate părții ruse. Drept  răspuns, delegația rusă a anunțat doi pași pentru escaladarea situației.

Șeful delegației ucrainene, David Arahamiya, a declarat că punctul cheie al discuțiilor a fost Acordul privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

„Astăzi am venit cu o propunere oficială pentru un nou sistem de garanții de securitate pentru Ucraina. Insistăm ca acesta să fie un tratat internațional semnat de toți garanții de securitate care să-l ratifice pentru a nu se repeta greșeala din Memorandumul de la Budapesta, care s-a dovedit a fi  doar o bucată de hârtie și ne dorim să fie un mecanism internațional de garanții concrete de securitate pentru Ucraina”, a spus Arahamiya.

Printre garanți Ucraina vede țările Consiliului de Securitate al ONU, în special, Statele Unite, Marea Britanie, China, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel. Arahamiya a menționat că unele țări și-au dat deja aprobarea preliminară, dar Ucraina așteaptă anunțuri oficiale. Potrivit acestuia, în tratat există o clauză separată privind promovarea aderării Ucrainei la UE. Referitor la  Crimeea și ORDLO. Acesta  este un punct separat. Propunem să ținem discuții bilaterale privind statutul Crimeei și Sevastopolului timp de 15 ani, iar în această perioadă atât Rusia cât și Ucraina  să nu folosească forțele militare pentru a rezolva problema Crimeei”, a spus Consilierul șefului biroului președintelui Mykhailo Podoliak.

Reprezentanții delegației au mai spus că implementarea Tratatului de Securitate va urma următoarea procedură: mai întâi un referendum în care toți cetățenii Ucrainei își vor exprima poziția față de Tratat, urmat de ratificarea în parlamentul țărilor garante și a parlamentului ucrainean. .

Delegația ucraineană și-a predat propunerile părții ruse, care la rândul ei, a spus șeful delegației ruse la Istanbul Vladimir Medinsky, le va transmite lui Vladimir Putin.

Reprezentanții Federației Ruse și-au anunțat, de asemenea, intenția de a face doi pași pentru a detensiona situația din Ucraina. Potrivit lui Medinsky, unul dintre pași se referă la aspectul militar, iar celălalt -la  cel politic

Potrivit reprezentantului delegației ucrainene Oleksandr Chaly, discuțiile vor continua.

„Am anunțat condițiile de bază, la care nu vom renunța. În următoarele 2 săptămâni vom continua negocierile cu Rusia, deja am început consultările cu toate țările garante. Cred că în 2 săptămâni se va putea invita garanții la discuții multilaterale, cele mai fundamentale diferențe trebuie convenite la cel mai înalt nivel politic”, a spus Chaly.

Share Button