Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut marţi, 4 septembrie 2018, audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi consilierul juridic, Hadrian Tomşa, consilierul prefectului, Mihai Stan şi consilierul pe relaţii cu publicul, Găzdac Florin. În această săptămână s-au înscris în audienţă patru persoane.
Prima persoană venită în audienţe a reclamat faptul că un vecin al terenului său din Medieşu Aurit a intrat şi folosit în mod abuziv parcela deţinută şi intabulată de aceasta. Vecinul motivează acest lucru prin deţinerea unui titlu de proprietate. Prefectul a comunicat persoanei că se vor face demersuri către primărie pentru verificarea situaţiei juridice a terenului.
Al doilea caz reclamă funcţionarea unei pălincii în vecini. Acesta susţine că pălincia funcţionează atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte producând vecinilor un disconfort major. Prefectul a asigurat persoana că se vor face verificări în acest caz urmând a sesiza Direcţia de Sănătate Publică, poliţia şi primăria.
O persoană din Poiana Codrului solicită sprijin pentru ca podul de peste valea din vecinătatea lui să fie reparat după ce acesta a fost luat de ape la ultimele inundaţii. Prefectul a informat persoana că se va interesa de stadiu lucrărilor respective.
Ultimul caz solicită sprijin pentru identificarea parcelelor din vecinătatea terenului său din Boineşti în vederea punerii în posesie şi emiterea titlului de proprietate. Prefectul a informat persoana că se va lua legătura cu primăria Bixad pentru a identifica problema.