Pensionarii solicită sprijin pentru sediu

Două cazuri au fost în atenţia prefectului Darius Filip în cadrul audienţelor susţinute marţi, 03.09.2019, la sediul Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare.

Trei pensionari din cadrul Ligii Pensionarilor “Unirea” din judeţul Satu Mare au solicitat sprijin în vederea atribuirii unui spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor specifice acestei categorii de persoane în condiţii decente, în municipiul reşedinţă de judeţ.

Al doilea caz este cel al unui părinte absolvent de clasa a VIII-a în unitatea de învăţământ din Gherţa Mică,  care a reclamat faptul că nu au fost luate măsuri împotriva agresorilor fiului său. Concret, în data de 05.06.2019,  băiatul a fost agresat fizic de către doi colegi de clasă. Ulterior, părintele a depus plângere atât la Poliţie cât şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, răspunsurile din partea acestor instituţii nemulţumindu-l.

 

Share Button