Rada Supremă a adoptat legea „Cu privire la amendamentele anumitor acte legislative ale Ucrainei privind îmbunătățirea anumitor aspecte ale îndeplinirii îndatoririi militare și prestăriii serviciului militar.

Pentru documentul relevant (nr. 8169) au votat 262 de deputați.

În special, legea prevede introducerea unei probațiuni la acceptarea în serviciul militar în baza unui contract. Probațiunea este stabilită pentru o perioadă de la una până la șase luni pentru a determina conformitatea unui militar cu cerințele serviciului militar în baza unui contract. Militarii care au trecut cu succes perioada de probațiune  își continuă serviciul militar conform contractului.

Documentul prevede, de asemenea, o serie de modificări ale actelor legislative actuale pentru a îmbunătăți anumite aspecte ale serviciului militar. Printre altele, gradul militar „sergent prim” este înlocuit cu „sergent-șef” – pentru a reglementa acordarea de pensii cetățenilor care au fost eliberați din serviciul militar, precum și cărora li s-au atribuit gradele militare corespunzătoare înainte de adoptarea acestui act legislativ.

În plus, se normalizează posibilitatea creditării anilor de serviciu în gradul military conferit  subofițerilor  înainte de atestarea stabilită de lege pentru obținerea următorului grad militar actualizat.

Iaroslav Zheleznyak, deputatul poporului din fracțiunea parlamentară „Golos”(Glasul), a relatat acest lucru în Telegram.

Share Button