DSC_0057Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut astăzi, 8 iunie, prima întâlnire oficială cu secretarii de Primării. Acesta le-a transmis celor prezenţi în sala mare a Palatului Administrativ un mesaj de bună colaborare şi comunicare, şi i-a asigurat că oricând, la orice oră, pot conta pe sprijinul său vis-a-vis de problemele pe care le întâmpină, probleme care sunt în competenţa sa de soluţionare şi a instituţiei pe care o conduce.

De asemenea, prefectul Filip a precizat că este deschis la orice sugestii, în cadrul legal actual, în vederea îmbunătăţirii colaborării dintre Instituţia Prefectului şi autorităţile publice locale.

Cea mai dezbătută problemă a fost cea referitoare la pesta porcină africană.

Având în vedere riscul iminent de pătrundere în judeţul Satu Mare a pestei porcine confirmată pe teritoriul Ucrainei, s-au stabilit următoarele măsuri de prevenire a bolii:

  1. a) Unitatea Locală de Sprijin din cadrul CLCB – Primarii:

– Actualizarea listei cu personalul (15-25 persoane) nominalizat pentru intervenția în teren în caz de boli majore ; stocurile de materiale, echipamente și utilaje necesare intervenției în teren în caz de boli majore.

– Informări cu privire la menținerea porcilor în incinta curţilor și limitarea circulației acestora în afara localităților, fără documente sanitar-veterinare și asupra interdicției de achiziționare/comercializare de animale, produse alimentare de origine animală (carne, șuncă, cârnați, etc.) din Ucraina.

  1. b) Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare:

– Intensificarea verificărilor pe granița cu Ucraina pentru controlul efectuat asupra importurilor de alimente de origine animală, a alimentelor din bagajele călătorilor .

– Informări dacă cu ocazia patrulărilor s-au semnalat cazuri de animale bolnave sau cadavre de porci mistreți sau domestici.

  1. c) Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare:

– Intensificarea verificărilor în trafic cu privire la circulația animalelor și a produselor de origine animală pe drumurile din apropierea graniței cu Ucraina.

În caz de suspiciune sau confirmare de pestă porcină africană pe teritoriul județului Satu Mare se vor aplica prevederile HG 830 din 9 Noiembrie 2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, precum și pentru completarea unor acte normative.

 

 

 

 

Share Button