Chihlimbarul este singura piatră semiprețioasă ce se poate încărca electric și unică piatră ce poate fi topită. În vechile tradiții românești, purtătorul chihlimbarului își purifică organismul, mintea și spiritul si beneficiază de abundență, vindecare rapidă și bucurie.
Reprezentanții organelor de drept au depistat în satul Gudya din raionul Vinogradiv piatra soarelui.
Noaptea, un grup format din reprezentanții Serviciului Securității de Stat din Ucraina, ai unităților de investigare și operațiuni ale DFS și Frontierei de stat de Stat, n- au permis încercarea de a trece ilegal peste granița Ucrainei un lot impunător de chihlimbar. Forțele de ordine au primit în prealabil informații despre posibila infracțiune. În cursul realizării operațiunii la marginea satului Gudya, care se află în apropierea nemijlocită a frontierei grupul intedepartamental a găsit 11 saci de pietre „solare”, care erau pregătiți pentru a fi transportați peste graniță în afara punctelor de control.
În saci erau aproximativ 270 kg de pietre de chihlimbar. Pietrele au fost duse la detașamentul de frontieră Mucacevo. De asemenea, sunt în derulare măsuri pentru stabilirea persoanelor implicate în transferuri ilegale și investigațiile prevăzute de lege.