Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a participat azi, 6 decembrie, la hramul Mănăstirii Măriuş din Comuna Valea Vinului.
Alături de prefect au fost prezenţi primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea şi directorul de cancelarie, Cecilia Marinescu.
Slujba a fost oficiată de stareţul Mănăstirii Măriuş, părintele Gherontie alături de stareţul mănăstirii din Ruscova, părintele Ignatie, Viorel Pop dinSatu Mare și Varlaam de la Mănăstirea Măriuş.
După Sfânta Liturghie a avut loc o slujbă de pomenire a Regelui Mihai I al României care a decedat marţi, 5 decembrie şi a Preasfinţitului Justinian Chira arhiepiscopul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului trecut la cele veşnice în 30 octombrie 2016.
La finalul ceremoniei religioase, prefectul a oferit copiilor prezenţi în biserică un cadou simbolic cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae.
Cu acest prilej prefectul Darius Filip transmite tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae, multă sănătate, fericire şi un sincer „La Mulţi Ani!”.