Prefectul, deschis să rezolve conflictul de la Electrolux

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a primit azi 21.03.2019, delegaţia protestatarilor care au manifestat la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Satu Mare începând cu ora 10.00. La acţiunea de protest de azi au participat membrii Sindicatului SAMUS, lucrători de la compania Electrolux, unul dintre cei mai mari angajatori din judeţul Satu Mare.

Delegaţia a fost condusă de Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, care a fost însoţit de Liviu Apostoiu, prim-vicepreședinte respectiv Sorin Faur, Radu Matica şi Vasile Dârle din conducerea Sindicatului Liber SAMUS Satu Mare.

Aceştia au înmânat conducerii instituției prefectului un memoriu care sintetizează problemele identificate de sindicate privind creșterea salarială și încheierea unui nou contract colectiv de muncă care au dus la greva muncitorilor de la Electrolux România de 14 zile și la marşul de protest de azi.

Prefectul şi-a arătat întreaga disponibilitate de a contribui, în limita atribuţiilor legale, la identificarea unei soluţii de rezolvare a acestui conflict de muncă şi a reiterat cele afirmate la întâlnirea dintre conducerea companiei şi a sindicatului, şi anume că dialogul dintre cele două părţi este singura cale de a găsi modalităţi concrete de rezolvare a acestei situaţii.

Share Button