La data de 16 aprilie 2019, potrivit calendarului activităților extrașcolare stabilit la nivelul celor două unități de învățământ partenere, a avut loc activitatea denumită Coptul păștii pe vatră, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Satu Mare, în cadrul Proiectului educaţional „Să ne păstrăm tradiţiile”, proiect derulat  în parteneriat  cu elevii Colegiului Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare și cu cei de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”  Satu Mare.

Activitatea, cu specific tradiţional, a vizat familiarizarea copiilor de la grădiniţă cu tehnicile tradiţionale de procesare a alimentelor, şi anume prepararea păștii de Paște, cu foc de lemne, după o reţetă veche, o tehnică pe cât de simplă, pe atât de apreciată, datorită obţinerii unui produs finit foarte gustos şi fără aditivi alimentari.

Obiectivele propuse pentru această activitate au fost: familiarizarea preșcolarilor cu tehnicile tradiţionale de procesare a alimentelor; crearea unui climat propice premergător sărbătorilor pascale; conștientizarea elevilor asupra semnificațiilor sărbătorilor religioase.

Desfăşurare. Activitatea s-a desfășurat în cadrul grădiniței „Dumbrava minunată”. Elevii Colegiului Economic „Gheorghe Dragoș” și cei ai Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”  Satu Mare au pregătit, în mod tradițional, păscuțe de Paște, pe care le-au copt, ulterior, în cuptorul din curtea grădiniței, fiind secondați de micii bucătari ai grupei „Bună dimineața” și sub atenta supraveghere a unei bunicuțe.

Prepararea păștilor a respectat cu strictețe rețeta tradițională: dospit, frământat manual, decoratul cu motive tradiționale, coptul pe vatră. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor!

Elevii de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare şi-au propus să-i iniţieze pe cei mici în tainele bucătăriei sănătoase şi să predea ştafeta următoarei generaţii, în speranţa că aceste activităţi vor găsi ecou în rândul lor.

Organizatorii acestui eveniment au fost: director, prof. Nicoleta Gale; profesoara pentru învăţământ preprimar Florica Dobran şi părinţii preșcolarilor din grupa „Bună dimineața”, în parteneriat cu profesoarele pentru învățământ preprimar, Ligia Aliman și Rodica Timp, cu profesoara pentru învățământ primar, Raluca Groza și profesoarele Violeta Bran, Alina Horincar, Năstaca Pişcoran, Paula Murgu și Maria Sălăgian, împreună cu clasa a XI-a A de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare.

 

Share Button