Proiectul de lege nr. 8224 privind minoritățile naționale (comunitățile) din Ucraina a fost una dintre cerințe pentru integrarea  Ucrainei în Uniunea Europeană.În total, 324 de deputați ai poporului l-au votat, pe 13 decembrie.

Astfel, Legea Ucrainei „Cu privire la minoritățile naționale din Ucraina” din 25 iunie 1992 a devenit invalidă. Noua lege constă dintr-un preambul, cinci capitole și articolul 21.

Potrivit notei explicative, legea stabilește definiția „minorităților naționale (comunități)”, drepturile, libertățile și obligațiile acestora, precum și specificul politicii de stat relevante.

„Scopul adoptării proiectului de lege este de a îmbunătăți reglementarea legislativă a realizării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților naționale (comunităților), precum și a fundamentelor juridice ale politicii de stat în domeniul protecției și asigurării drepturilor minorităților naționale (comunităților) din Ucraina, în special, dreptul la autoidentificare, utilizarea limbilor comunităților naționale, la educație, participarea la viața politică, economică, socială și culturală etc. se arată în nota explicativă a proiectului de lege.În plus, la nivel legislativ sunt stabilite în premieră atribuțiile organului executiv central de implementare a politicii de stat în domeniul apărării drepturilor și libertăților persoanelor aparținând comunităților naționale.

Minoritățile naționale din Ucraina sunt grupuri de cetățeni ai Ucrainei care nu sunt ucraineni după naționalitate, care manifestă un sentiment de conștiință națională și de comunitate între ei.

Compoziția națională a populației Ucrainei este dominată de ucraineni. Numărul lor este de aproximativ 78% din populația totală.

De asemenea, în Ucraina locuiesc reprezentanți ai peste 100 de națiuni. Printre ei se numără evrei, bieloruși, moldoveni, bulgari, polonezi, maghiari, români, greci, tătari, armeni, romi, ruși și alții.

Share Button