Razie pe străzile din Satu Mare

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare desfășoară activități pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate, în cadrul acțiunii SEATBELT.

Săptămâna 11- 17 martie este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Seatbelt (acțiunile Poliţiilor Rutiere din Europa, vizând purtarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinii).

Acțiunea, se desfășoară în tot județul, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren, pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

Centura constituie cel mai eficient mijloc de protecţie împotriva vătămării în caz de accident.

E bine de ştiut că:

-în timpul unui impact, la viteza de 50 km/h, asupra unui adult de 80 de kg acţionează o forţă de cca 2 tone. Un copil de 25 kg este proiectat în faţă cu o asemenea forţă încât este imposibil ca forţa musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă.
-Un impact la 40km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri. Persoanele din spate care nu poartă centura pot fi aruncate în afara automobilului cu o forţă de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie.
-Utilizarea centurii de siguranţă reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanţilor locurilor din faţă, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate.
Controalele în trafic au început de luni, 11 martie, și vor continua pe parcursul întregii săptămâni, acestea desfășurându-se simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Share Button