pesta_porcina

Oficial, în 21 noiembrie cele două focare de pestă porcină din județul Satu Mare au fost stinse, a declarat directorul DSV, dr. Nicolae Dumuța, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de astăzi, 23 noiembrie.

„În 11 octombrie au fost ridicate restricţiile de către Uniunea Europeană, iar cele două focare au rămas sub restricţii. În acele gospodării au fost puşi trei porci sănătoşi testaţi în prealabil. În 19 noiembrie, după 45 de zile au fost luate probe pentru retestare ceea ce a permis oficial confirmarea stingerii pestei porcine”, a declarat Dumuţa.

Share Button