Salvamontiștii sătmăreni, preocupați de siguranța turiștilor

Prefectul Radu Bud a mediat azi, 05.06.2020 o întâlnire propusă de reprezentanții serviciului Salvamont județean, Alex Costin și Adam Boer cu conducerea Direcției Silvice, reprezentată de directorul Marcel Forțiu.

La nivelul județului Satu Mare, există până în acest moment 6 trasee turistice omologate, cele mai spectaculoase și dificile fiind în zona turistică Luna-Șes respectiv în arealul montan dominat de cel mai înalt vârf din județ, Pietroasa (1200 m).

Solicitarea salvatorilor montani a venit în contextul deschiderii sezonului turistic montan dar și a apropiatei puneri în funcțiune a instalației de telescaun spre vârful Pietroasa, care va aduce pe platoul montan un aflux de turiști semnificativ (capacitate maximă este de 1200 pasageri pe oră). In ultima perioadă, Salvamont s-a concentrat pe lucrări de refacere a marcajelor, a accesibilizării potecilor montane și pe igienizare.

Prefectul județului Satu Mare a propus silvicultorilor finalizarea dacă este posibil a lucrărilor propuse în cadrul amenajamentelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Negrești-Oaș pentru  securizarea accesului turiștilor dar și pentru o experiență unică în mijlocul naturii în autenticul areal montan sătmărean.

Conducerea Direcției Silvice a agreat o deplasare în teren pentru data de  10.06.2020  împreună cu reprezentanții Serviciului Salvamont pentru o evaluare a situației existente și a promis că va concentra resursele pentru finalizarea lucrărilor forestiere în această zonă, inclusiv se va lua în calcul devansarea lucrărilor propuse în cadrul planului decenal de recoltare.   

Share Button