Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Satu Mare celebrează în data de 5 mai 2019, campania „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor”.
Iniţiativa anuală „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor” este parte a efortului major global coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care îndrumă profesioniştii din domeniul sănătăţii să-şi îmbunătăţească igiena mâinilor şi să sprijine astfel prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM).
În acest an, tema campaniei este: Îngrijirea curată pentru toţi – este în mâinile voastre.
În fiecare zi, IAAM duc la spitalizare prelungită, dizabilitate de durată mai mare, creşterea rezistenţei microorganismelor la antibiotice, costuri suplimentare masive pentru sistemele de sănătate, costuri mari pentru pacienţi şi familiile aparţinătoare şi decese care puteau fi evitate.
Multe măsuri de prevenire şi control al infecţiilor (inclusiv igiena mâinilor) sunt simple, ieftine şi eficiente, dar aceste măsuri presupun responsabilitatea personalului medico-sanitar şi schimbări de comportament.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat următoarele grupuri ţintă şi teme de acţiune aliniate cu sloganul:
- Profesioniştii din domeniul sănătăţii: „Menţineţi şi promovaţi îngrijirea curată – este în mâinile voastre.”
- Coordonatorii Programelor de Prevenirea şi Controlul Infecţiilor (PCI): „Monitorizaţi standardele de prevenirea şi controlul infecţiilor – acţionaţi şi îmbunătăţiţi practicile.”
- Managerii de spitale: „Unitatea pe care o conduceţi respectă standardele OMS de control al IAAM şi de igienă a mâinilor? Participaţi la studiul OMS 2019 şi acţionaţi!”
- Ministerul Sănătăţii: „În ţara dumneavoastră sunt respectate standardele de prevenirea şi controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale? Monitorizaţi şi acţionaţi pentru realizarea acoperirii universale cu servicii medicale de calitate.”
- Grupurile de susţinere pentru pacienşi: „Solicitaţi îngrijirea curată – este dreptul vostru.”
OMS recomandă utilizarea „Celor 5 Momente pentru igiena mâinilor”, pentru a evidenţia momentele cheie în care furnizorii de servicii medicale trebuie să realizeze igiena mâinilor:
- Înainte de a intra în contact cu pacientul„
- Înainte de a îndeplini proceduri aseptice
- După expunerea la fluide ale corpului
- După contactul cu pacientul
- După atingerea obiectelor aflate în contact sau în apropierea Spitalele şi alte unităţi sanitare sunt invitate să ia parte la această iniţiativă globală pentru a continua creşterea nivelului de conştientizare în privinţa importanţei igienei mâinilor, pentru a transfera acţiunile la nivelul îngrijirilor şi pentru a reduce riscul de IAAM.Spitalele şi alte unităţi sanitare care doresc să-şi îmbunătăţească controlul infecţiilor, sunt invitate să se înregistreze pentru „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor” la următoarea adresă: www.who.int/gpsc/5may/register/en