amenintare-cutit

Miercuri, 1 noiembrie, în jurul orei 18.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul de urgență despre faptul că într-un bar din municipiu a izbucnit un scandal.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că pe fondul consumului de alcool un bărbat de 51 de ani, din localitatea Satu Mare, a provocat scandal. De asemenea, asupra acestuia s-a găsit un cuțit astfel că a fost condus la sediul Poliției în vederea luării măsurilor legale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Share Button