varstnici

Azi, 24 noiembrie, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a prezidat şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice desfăşurată în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ.

În cadrul şedinţei Livia Haidu, preşedintele Asociaţiei Judeţeane a Pensionarilor Satu Mare a prezentat activitățile specifice sărbătorilor de iarnă pe care urmează să le desfăşoare pentru persoanele vârstnice.

„Trebuie să ne gândim la cei mai trişti ca noi şi vom face ca de obicei cele două activităţi la căminul de bătrâni „Şansa” din Satu Mare şi Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare. Vom merge să îi colindăm, să le aducem vestea naşterii Domnului şi le vom oferi mici cadouri pentru ca cei care sunt internaţi în astfel de instituţii să simtă spiritul Crăciunului.

În fiecare an facem un program artistic si pentru membrii noştrii şi de asemenea le oferim mici pachete iar pe data de 9 ianuarie 2018, începând cu ora 16:00 vom organiza Revelionul pensionarilor.” a declarat Livia Haidu.

Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare, Lucian Marişca a adăugat faptul că în acest an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă CARP va oferi ajutoare băneşti nerambursabile care vor fi primite de aproximativ 580 de membrii.

Share Button