shaidehPrezentă azi, 10 martie, la Satu Mare, vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat că așteaptă un proiect serios cu privire la al treilea pod peste Someș. 

„Acest pod este în dorința și memoria cetățenilor municipiului Satu Mare, cel puțin de când sunt eu în Guvern. A fost o dorință permanentă. Azi am avut o discuție cu toți primarii județului, deci nu a fost o discuție politică, ca toată lumea să își pregătească documentațiile. Deci, proiecte nu se dau pe alianțe. Finanțările se dau pe proiecte și pe documentații tehnico-economice pregătite. Eu sper că acest proiect este pregătit, are toate avizele, astfel ca el să poată fi contractat. Deci noi mai avem o săptămână până pe 17 marti, în care așteptăm toate autoritățile locale, nu numai pe cele din județul Satu Mare să-și depună solicitările către Ministerul Dezvoltării, după care urmează perioada de analiză și de prioritizare al acestor investiții”, a declarat vicepremierul.

Share Button