autoutilitara

Update:

Polițiștii de la Criminalistică au identificat cele două cadavre. Este vorba despre, un pastor penticostal din Bistriţa, Adrian Blaga şi fiul acestuia în vârstă de 9 ani, care au plecat de acasă luni, 5 august, după care nu au mai dat niciun semn de viaţă. Bărbatul conducea Asociația „Începuturi Noi” din Bistrița, asociație care se ocupa cu integrarea copiilor abandonați și aflați în situații dificile. El a venit în județul Satu Mare pentru a găsi un loc de tabără pentru aceștia. În 2007 a fost numit pastor asistent al mişcării „Calvary Chapel” din Bistriţa. Băiatul de 9 ani , Timotei, singurul copil al familiei, practica lupte greco-romane la Clubul Sportiv „Hercules” din Bistrița.

În cursul serii de marți Poliția a fost sesizată, de către un bărbat, despre faptul că pe raza comunei  Pomi, a fost găsită o autoutilitară,marca Volkswagen Transporter de culoare alb, înmatriculată în județul Bistrița Năsăud, abandonată și incendiată pe câmp.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă condusă de procurorul  criminalist și formată din medic legist si polițiști de Investigații Criminale care au constatat faptul că în autoturism, sub bancheta din spate se află cadavrele a două persoane de sex masculin ce prezintă multiple leziuni la nivelul capului și gâtului.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit identitatea victimelor,  fiind vorba de un barbat de 39 ani din Bistrița și fiul acestuia de 9 ani.

Dispariția celor două victime a fost semnalată marți, 6 august, ora 15.30, la IPJ Bistrița Năsăud, de către soția bărbatului, respectiv mama minorului.

 Cercetările continuă în vederea identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere pentru  săvârșirea  infracțiunii de omor.

Share Button

By admin