Livrarea testelor rapide de coronavirus în Ucraina este așteptată în perioada 15-16 martie.

Livrarea testelor rapide pentru infecția cu coronavirus este așteptată în perioada 15-16 martie, a declarat ieri vice-ministrul  Ocrotirii  Sănătății din Ucraina, Viktor Lyashko, la un briefing la Kiev.

„Dacă unitățile medicale private și farmaciile încep achiziționarea,  atunci va fi posibil să se verifice acolo. Un test va costa circa  360 grivne. În prezent, ne așteptăm la o livrare centralizată de 1.000 de teste rapide la nivel de stat”, a spus el.

În afară de aceasta, a afirmat dumnealui,se așteaptă  livrarea a 50 de sisteme de testare, fiecare dintre acestea putând testa 100 de probe.

„Au plecat deja de la Copenhaga. Astăzi și mâine așteptăm livrări”, a spus Lyashko.

Ministrul adjunct a mai menționat că săptămâna aceasta intenționează să furnizeze sisteme de testare laboratoarelor din regiuni.

„Acest lucru va reduce timpul de cercetare și va spori numărul de persoane care urmează să fie testate. Suntem pregătiți, întrucât numărul cazurilor de coronavirus poate crește. În această săptămână vom transmite  către regiunile Dnipropetrovsk și Odessa, unde echipamentul este disponibil.”, a spus el. Ulterior, prioritate vor avea regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Lviv.

Lyashko a menționat,  că starea bolnavului spitalizat din Cernăuți este stabilă.

„Persoana cu cazul înregistrat este monitorizată la spitalul de boli contagioase. Starea este stabilă. Nu există o stare de agravare, dar pacientul continuă să fie izolat până când virusul va fi stopat”, a spus el.

Potrivit acestuia, în laboratorul Centrului de Sănătate Publică s-au efectuat în weekend 20 de testări, rezultatele fiind negative.

„Rezultatele testărilor a încă patru probe  cu coronavirus  vor fi cunoscute în această seară sau mâine dimineață”, a adăugat el.

Potrivit lui Lyashko, nu există zone desemnate în care coronavirusul este cel mai răspândit  în Ucraina – oameni  care  posibil au contractat infecția  sunt găsiți în toată țara.

„Astăzi, am primit rezultate de la Laboratorul Central din Londra al Organizației Mondiale a Sănătății. Au confirmat studiile efectuate de laboratorul nostru. Au confirmat calificările specialiștilor noștri”, a declarat ministrul adjunct.

Potrivit lui Lyashko, marți, a avut loc  o ședință  a comisiei de catastrofe tehnogene, care, în special, intenționează să ia în considerare problema restricțiilor în traficul aerian.

„Vor fi discutate probleme de actualitate în combaterea răspândirii infecției cu coronavirus. Algoritmele pentru acțiuni suplimentare de combatere a răspândirii infecției cu coronavirus vor fi, de asemenea, elaborate”, a spus ministrul adjunct.

În plus, Lyashko a subliniat că Ministerul Afacerilor Externe este în contact constant cu ucrainenii bolnavi sau suspectați de a avea  coronavirus.

„Aproximativ 49 de ucraineni sunt în prezent în carantină, în mare parte de persoane care se aflau la bordul navei din  California. Starea de sănătate a tuturor pacienților este stabilă”, a spus el.

„Există algoritmi diferiți pentru modul de impunere a restricțiilor asupra evenimentelor în masă. Putem schimba acești algoritmi în funcție de situație”, a adăugat Lyashko.

Share Button