copii

Începând cu data de  20 august Serviciul Rutier de Stat din Transcarpatia va aplica o serie de măsuri preventive sub genericul „Atenție! Copii pe stradă!

Acțiunea se va desfășura până în data de 20 septembrie și reprezintă un mod diferit de a atenţiona şoferii.

Pentru a reaminti copiilor regulile de trecere regulamentară  a  străzilor la trecerea  de pietoni, date uitării  în perioada de vară, inspectorii de la serviciul rutier, vor asigura echipe de gardă  în apropierea şcolilor pentru  siguranța copiilor ce traversează arterele de circulaţie încă din primele zile ale lunii septembrie.

Serviciul rutier  va efectua un sondaj pentru  a stabili rutele de autobuz sau alt transport în comun ce trec în apropierea instituţiilor de învăţământ.

Această campanie preventivă se organizează în fiecare an și a devenit deja o tradiţie printre transcarpatieni, în condițiile în care vacanța de vară se apropie de final, iar străzile oraşului vor  fi inundate de tinerii pietoni.

Totodată, Inspectoratul de miliție rutier din regiunea  Transcarpatia face apel la conducătorii auto cerându-le să fie prudenți și să nu uite că, comportamentul copilului pe drum este adesea imprevizibil.

Share Button

By admin