Jumătate de kilogram de marijuana a fost   găsit la domiciliul unui locuitor din satul  Hmelnik, raionul Irșava.

A fost inițiat un dosar penal.

În timpul activităților  operativ-preventive în raionul Irșava,  polițiștii  au efectuat o percheziție  autorizată de instanța judiciară la domiciliul lui locuitor din satul Hmelnik, raionul Irșava. Colaboratorii poliției criminale, cu participarea unui detașament de poliție de destinație special, au  inspectat locuința  figurantului  în procesul penal și au  găsit un recipient cu 500 de grame de substanță  sub formă de pulberi uscată  similară  cu marijuana.

Substanța a fost sechestrată și trimisă la laborator pentru identificare. Faptele cetățeanului din satul amintit mai sus   pot fi calificate drept infracțiune prevăzute  de  articolului 309 din Codul penal al Ucrainei (fabricare ilegală, producere, achiziționare, depozitare, transportare  sau expediere de  stupefiante, substanțe psihotrope sau a analoagelor fără scopul de a le realiza).În prezent se desfășoară anchetările pre-procesuale, ne –au informat  de la Departamentul  Poliției Naționale din regiunea Transcarpatia.

Elvira Chilaru

Share Button