Ujgoroduul sărbătorește 77 de ani de la eliberarea Transcarpatiei de invadatorii naziști

Astăzi, 28 octombrie, la Ujgorod au avut loc evenimente solemne cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la eliberarea Transcarpatiei și Ucrainei de sub invadatorii naziști.

În această zi  este onorată  în mod tradițional memoria soldaților care au căzut  în luptele pentru eliberarea Ucrainei și a populației care a suferit din cauza acțiunilor ocupanților naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Expulzarea naziștilor a fost, de asemenea, un pas semnificativ către independența Ucrainei.

Participanții au depus  trandafiri roșii la monumentul „Ucraina – Eliberatorilor” de lângă granița ucraineană-slovacă, apoi – la monumentul „Voluntarii Transcarpatiei, participanți la al Doilea Război Mondial” din Piața Chiril și Metodie și au încheiat ceremonia oficială pe Colina Gloriei, depunând flori proaspete la „Focului Etern” și înclinându-se cu pietate în fața eroilor.

Vom reitera, că în scopul sărbătorii naționale a eliberării Ucrainei de invadatorii fasciști, în onoarea  faptei eroice și a sacrificiului poporului ucrainean în cel de-a Doua Conflagrație Mondială în 2009 prin decretul prezidențial ziua de 28 octombrie a fosst  instituită drept  Ziua eliberării Ucrainei de invadatorii fasciști.

Share Button