Un grup de elevi și profesori de la Liceul German, într-o întâlnire de proiect Erasmus+ în Bulgaria

În perioada 11.12.2018 – 14.12.2018, delegația Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” a participat la prima mobilitate cu elevii din cadrul proiectului Erasmus+ „Einer für Alle, Alle für Einen”.

La proiect participă șase școli din Bulgaria, Slovacia, Austria, Grecia, România și Italia. Grupul de elevi de la liceul sătmărean, alcătuit din trei eleve din clasele a 9-a și trei din clasa a 10-a A/B-Gázsa Csenge, Poptelecan Sara, Werni Kerstin, Batori Jenifer, Knecht Szilvia, Negrean Alexandra- a fost însoțit de doamnele profesoare Gyöngyösi Iolanda și Dobos Angéla.

În prima zi de activitate, după vizita școlii gazde Hristo Botev, elevii au participat la activități de cunoaștere, de socializare respectiv au înregistrat un dicționar cu expresii în limbile partenerilor.

În următoarele zile, elevii au  participat la diferite activități legate de ocrotirea mediului, voluntariat și Crucea Roșie-prim ajutor. Aceste  activități au fost coordonate de specialiști de la Protecția Mediului, membrii  și voluntari de la Crucea Roșie din Vratsa unde elevii au însușit manevre și tehnici de primul ajutor.Elevii au confecționat hrănitoare de păsări, care au fost amplasate tot de ei în curtea școlii și pe pista de biciclete de lângă oraș. Profesorii însoțitori au participat la ore de modelare algoritmică și științe ale naturii. În ultima zi de activitate, elevii au lucrat la realizarea unui flayer informativ cu diferite boli(Sida, diabetul, dependențe, obezitate) care vor fi traduse și în limbile țărilor participante și distribuite printre elevii școlilor. Tot în această zi s-a organizat un concurs de prim ajutor, unde elevii au putut aplica practicile noi învățate. Pe lângă activitățile din orașul Vratsa, participanții au avut ocazia de a admira Peștera Ledenika din Munții Balcani(Stara Planina). S-a organizat totodată și un bazar de Crăciun unde s-au vândut lucruri pregătite de către parteneri și suma astfel adunată va fi donată în scopuri caritabile.

Delegațiile au fost primite și de către oficialitățile locale unde au avut ocazia să prezinte pe scurt școlile de proveniență și obiectivele participării la acest proiect.

Următoarea întâlnire va fi în februarie la școala parteneră din Slovacia.

Informațiile au fost transmise de prof. Dobos Angéla și Gyöngyösi Iolanda.

Share Button