La punctul de trecere al frontierei Ciop, din regiunea Transcarpatia, pe data de 15 iulie poliția de frontieră a primit informații despre o persoană care a sărit din tren. La scurt timp, la doar 100 de metri de linia de frontieră, poliția reușește să-l rețină pe „pasagerul fugar”. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean din Republica Guineea, care a venit în urmă cu câțiva ani la studii în Ucraina. Pe data de 15 iulie fugarul se hotărâse să „viziteze” Ungaria, pe la punctul de trecere Ciop.
La punctul de control maghiar el s-a prezentat cu documente false de cetățean francez, de aceea el a fost trimis înapoi în Ucraina. Cu toate acestea, omul a decis să nu renunțe și astfel la întoarcere, pe teritoriul ucrainean, a sărit din trenul „Zahoni – Ciop”și a continuat călătoria spre Ungaria.
Cu câteva ore înainte de acest eveniment, politia de frontieră din aceeași unitate, noaptea târziu a mai reținut câțiva cetățeni din țările Coasta de Fildeș și Somalia care încercau să treacă ilegal frontiera.
De la începutul acestui an, angajații Serviciului frontierei de Stat a Ucrainei au reținut la frontieră 716 imigranți, dintre care mai mult de 300 au încercat să treacă ilegal frontiera, aproape 400 – au încălcat legile de ședere, iar 15 persoane au comis alte infracțiuni. În plus, aproximativ la 1.830 de potențiali imigranți li s-a refuzat intrarea în Ucraina.