Un băiat din raionul Irșava, în lupta pentru titlul de campion European, a fost oprit doar de un rus.
Despre Campionatul European de Box printre juniori, care a avut loc în perioada 22-22 iunie în orașul Galaţi, s-a relatat pe portalul Irshava-news.
Pentru titlul de campion european de box, în afară de reprezentanții altor țări, au luptat 26 sportivi din Ucraina – 13 băieți și 13 fete. În competițiile dintre echipe, Ucraina a ocupat locul doi.
Astfel, transcarpatianul Vladimir Gorzov la Campionatul European- juniori a reușit să câștige „medalia de bronz”. Băiatul este originar din satul Bilky, raionul Irșava, și a dus la competiții steagul satului său natal.
Prima luptă a lui Vladimir a fost cu un reprezentant al Poloniei, pe care l-a învins destul de ușor. În al doilea și al treilea meci, transcarpatianul a reușit să trimită în Knockout atât un israelian și un german.
Cu toate acestea, în al patrulea meci Vladimir a pierdut în faţa reprezentantului Federației Ruse. Drept rezultat, băiatul din s. Bilky a devenit medaliat de bronz al Campionatului European de Box.