Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Mukacevo a furat de la fabrica unde lucrează, 4 kg de metal prețios, pe care intenționa să-l vândă. Hoțul a fost reținut de agentul de pază al întreprinderii care a și chemat poliția.
Metalul furat a fost confiscat. Cu privire la acest fapt a fost inițiată procedură penală, informează GU NP din Transcarpatia.
În data de 20 februarie, la secția de poliție a raionului Mukacevo, s-a adresat șeful schimbului de pază de la una dintre fabricile locale. Reclamantul a afirmat despre faptul că furtul de metal prețios a fost comis de un angajat al acestei fabrici.
La locului incidentului a sosit echipa operativă de ivestigare și angajații poliției de urmărire penală. Oameii legii au constatat că furtul a fost comis de un locuitor al Mukacevului în vârstă de 34 de ani, care lucrează la această întreprindere ca tehnician. Omul a încercat să fure două plăci de metal prețios, ascunzându-le sub o jachetă. Greutatea totală a metalului furat e de 4 kilograme. Bărbatul intenționa să le vândă.
Dovezile au fost confiscate. Cu privire la acest fapt a fost inițiată o procedură penală în conformitate cu partea 1 a articolului 185 din Codul penal al Ucrainei (furt). Cazul e în curs de investigare.