Ungaria va trimite Transcarpatiei medicamente pentru vaccinarea populației

Miercuri, 7 noiembrie, Transcarpatia va primi încă un  ajutor umanitar din Ungaria, ce constă  în  medicamente pentru vaccinarea populației. 

Asistența umanitară furnizată de Guvernul Ungariei   este  adresată Organizației  Crucii Roșii din Ucraina. Lotul constă din  10 mii 376 de doze de vaccin cu 4 –valente  împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și a poliomielitei epidemice (Tetraxim).

Valoarea totală  a  lotului umanitar este de  circa  5 milioane de grivne. După ce  transportul umanitar  va ajunge la destinație  va avea loc o conferință de presă  cu participarea președintelui  Administrației regionale de stat, Ghenadi Moskal, împuternicitul  ministrului   pentru dezvoltare și cooperare  a regiunii Szabolcs-Szatmár-Bereg cu  Transcarpatia, responsabil  pentru  coordonarea programului de dezvoltare a  grădinițelor  din regiunea Carpatică, Istvan Grezhi, Consulul general al Consulatului General al Ungariei de la  Ujgorod, Jozsef  Bugaylo.

Locul de desfășurare a evenimentului: punctul internațional de control și trecere a frontierei  „Chop – Zahon”.

Informatiile au fost transmise de redactor Elvira Chilaru.

 

 

Share Button

Lasă un răspuns