Direcția de Cultură, Sport și Turism a municipiului Carei va organiza duminică, 18 august 2013, de la ora 12.30, în Sala de Expoziții a Castelului Károlyi din Carei, vernisajul expoziției Asociației Culturale „Provinciart”.
Asociația Culturală „Provinciart” a luat ființă în toamna anului 2001 și are în prezent zece membri. Obiectivele acestei grupări sunt promovarea activităților culturale regionale de calitate, organizarea cu regularitate a unor expoziții de artă plastică, fotografică, prezentarea unor artiști sau grupuri de artiști invitați și descoperirea de noi talente.
Vor expune următorii artiști plastici și fotografi: Stefan Gnandt, Gui Demeter, Lázin Csaba, Lendvay Zoltán, Smaranda Nemethi, Virginia Pișcoran, Franz Ritzmann, Stonawski Tamás și Vasile Vénig Lászlo.