Zece persoane din cadrul Penitenciarului Satu Mare au participat la o acțiune de ecologizare a râului Someș

Penitenciar-SM

În cursul zilei de azi, 31 iulie 2013, zece persoane private de libertate din regim deschis şi semideschis, aflate  în custodia Penitenciarului Satu Mare în vederea executării unei pedepse privative de libertate au participat la o activitate de ecologizare a râului Someş.             

Activitatea se desfăşoară în baza unui protocol de colaborare încheiat între Penitenciarul Satu Mare şi Sistemul de Gospodărire al Apelor Satu Mare.

Scopul acestei activităţi constă în promovarea unui comportament pro-social al persoanelor private de libertate, creşterea vizibilităţii funcţiei sociale a penitenciarului şi pregătirea persoanelor private de libertate pentru liberare.