Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky a telefonat ieri, 23.05.2019, Președintelui interimar al Administrației Regionale de Stat din Transcarpatia, Yaroslav Galas, pentru a se informa despre consecințele inundațiilor din Transcarpatia.
Ya.Galas a raportat cu privire la situația din raioanele din bazinul râurilor Uj, Tisa și Borjava numărul de gospodării și terenuri agricole afectate de inundații, poduri și consolidări de maluri și infrastructura distruse, posibilele jertfe umane (un elev în vârstă de 11 ani din Voloveț a căzut în apele învolburate ale râului și încă n-a fost găsit). De asemenea, i-a raportat despre ședința operațională a comisiei regionale cu privire la securitatea tehnogenă și ecologică, în cadrul căreia au fost puse sarcini concrete de reacționare a administrațiilor raionale, autorităților locale,departamentelor regionale a situațiilor de urgență, managementului apelor din bazinul râuului Tisa, Poliției Naționale, Serviciului rutier.
– O imagine mai completă a efectelor devastatoare ale calamității vor fi cunoscute săptămâna viitoare, imediat după ce Comisiile de pe locuri vor „inventaria“ prejudiciile aduse – a spus Ya.Galas. – Cu toate acestea, chiar și acum este clar, că Transcarpatia trebuie să facă demersuri către Cabinetul de Miniștri al Ucrainei pentru a solicita bani din fondul de rezervă pentru a repara prejudiciile aduse de inundații. Președintele Ucrainei a cerut Administrației regionale de stat Transcarpatia să mențină situația sub control și a promis, că dacă va fi necesar, este gata personal să vină în Transcarpatia pentru a controla cum se vor repara prejudiciile aduse de calamitatea naturală.
Serviciul de presă al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia