Ziua Porților deschise la Universitatea Națională Ujgorod (foto)

Universitatea Națională din Ujgorod, în mod tradițional,  organizează, în luna septembrie,  „Zilele Porților Deschise”, un eveniment dedicat elevilor din clasele IX-XII, cu scopul de a se familiariza cu universitatea și activitățile acesteia. Elevii  află aici despre posibilitatea  de a studia în învățământul superior.

La rectoratul Universității, reprezentanții școlilor medii din orașul Ujgorod au fost solemn salutați de  conducerea  instituției  de învățământ superior. Un discurs de bun venit  a fost susținut de Volodymyr Smolanka, rectorul UzhNU, el a invitat tinerii să facă o vizită pe la facultățile  universității pentru a cunoaște preocupările studenților și profesorilor, de asemenea a vorbit despre  activitatea Universității de vară. Printre  avantajele studierii la Universitatea din Ujgorod  el  a menționat, în special, relațiile  cu universitățile de peste hotare, oportunitatea de a studia  acolo  în cadrul programului  schimbului de studenți,  posibilitatea  de a obține o gamă largă de competențe  și abilități pentru viitoarea profesie.

Primarul orașului,  Bogdan Andriyev a vorbit despre cooperarea Consiliului municipal cu Universitatea Națională Ujgorod, a subliniat profesionalismul personalului  didactic, formarea specialiștilor în diverse domenii, a urat viitorilor studenți  succese  în afirmarea  personalității și un viitor demn  ca specialiști de înaltă calificare pentru a se amplasa în câmpul muncii  în țara noastră, care, cu siguranță, va avea un viitor prosper.

Prorectorul UzhNU, Igor Korol a povestit istoria instituției de învățământ și despre particularitățile studierii la cele 20 de facultăți, unde, în prezent,  studiază circa  15 mii de studenți, dintre care peste 1.700 sunt de peste hotare.

Viitorii studenți  au vizionat un  spot  despre universitate, au comunicat cu studenții  și profesorii despre oportunitățile  alegerii  unei profesii  de succes.

Share Button